Grupul israelian Elbit Imaging, principal acționar al dezvoltatorului imobiliar Plaza Centers, care se ocupă de transformarea Casei Radio într-un centru comercial, proiect inițiat în urmă cu 10 ani, dar nefinalizat nici până astăzi, a fost amendat în SUA pentru plăți de 14 milioane dolari considerate nejustificate. Plățile au fost prezentate, conform datelor analizate de Profit.ro, ca fiind către consultanți pentru proiectul din România, dar cu acte apreciate ca insuficient doveditoare, existând și suspiciunea că banii, integral sau parțial, ar fi fost folosiți pentru a corupe oficiali guvernamentali români. În octombrie, surse au declarat pentru Profit.ro că israelienii iau în calcul vânzarea proiectului.